Binecuvântarea Troiței Ctitorilor

Binecuvântarea Troiței Ctitorilor

Binecuvântarea Troiței Ctitorilor

"Binecuvintează Doamne pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!"

     

        Credincioșii parohiei Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din localitatea Pescara, au avut bucuria de a primi luni, 6 septembrie, vizita şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Împreună cu un sobor de preoți din Protopopiatul Ortodox  Abruzzo -Molise s-a oficiat slujba de sfinţire a Troiţei Ctitorilor aflată în curtea bisericii Parohiei „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din localitatea Pescara.

​      În cuvântul de învățătură de la sfârșitul  slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Atanasie de Bogdania a subliniat importanța Sfintei Cruci, adevăratul pom al viețiicare începând de astăzi ne întâmpină încă de la intrarea în curtea bisericii. Crucea Domnului o găsim în fiecare biserică și în sfântul altar, deoarece acesta este pomul de viață făcător și din pomul acesta curge adevărata viață.  

        Preasfințitul a binecuvântat și încurajat credincioșii parohiei care au contribuit și vor continua să contribuie la înfrumusețarea acestui colț de Rai de la Pescara. Acest loc reprezintă pentru noi o parte din grădina Maicii Domnului, pământ românesc care schimbă inimile noastre şi le apropie de ţara mamă şi de Dumnezeu.

       După binecuvântarea troiței ctitorilor  de la parohia Pescara, Preasfințitul Părinte Episcop Atanasie de Bogdania, însoțit de către preoții din protopopiat, s-a deplasat în localitatea Ortona, locul unde se află moaștele Sfântului Apostol Tomaunde a primit de la Episcopia Catolică o părticică din moaștele Sfântului Apostol Toma și a semnat contractul de comodat pentru biserica comunității ortodoxe din localitatea Lanciano.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Pr. Prot. Alin Iarca