S-A ÎNCHEIAT TABĂRA CREȘTINĂ ”VACANȚA BUCURIEI 2023”

S-A ÎNCHEIAT TABĂRA CREȘTINĂ ”VACANȚA BUCURIEI 2023”

S-A ÎNCHEIAT TABĂRA CREȘTINĂ ”VACANȚA BUCURIEI 2023”

  iunie 2023 - Altipiani di Arcinazzo / Lazio

 

”Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”

(Matei 18, 20)

 

       Duminică, 18 iunie 2023, în localitatea Altipiani di Arcinazzo din Regiunea Lazio, a început cea de-a X-a ediție a taberei de credință și identitate ”Vacanța Bucuriei”, la care au participat 82 de copii ortodocși români, proveniți din mai multe zone ale Italiei. Alături de ei s-au adunat 21 voluntari și animatori din rândulpreoților și al preoteselor, precum și din al tinerilor Asociației Nepsis a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care la rândul lor au avut bucuria de a participa la aceste tabere, toți animați de dorința de a oferi copiilor și tinerilor participanți cât mai multă dragoste și bucurie, cunoștințe noi și amintiri frumoase, împreună cu și în numele lui Hristos. 

        Tabăra s-a deschis cu slujba de Te Deum și binecuvântarea locației cu apă sfințită, după care au urmat mai multe jocuri de cunoaștere, cu ajutorul cărora participanții s-au putut acomoda cu locația, animatorii (moderatorii de grupă) și noii colegi de grupă. Fiecare grupă de 10 copii a primit un sfânt ocrotitor, a cărui viață le-a fost prezentată de către cei doi animatori responsabili de grup. Cele 8 grupe de copii au fost fi ocrotite de: Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Ecaterina, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Mina și Sfânta Filofteea.

      Moderatorii de grupă au prezentat participanților principalele reguli de bună conduită în tabără, apoi au invitat copii la câteva jocuri de cunoaștere și perspicacitate.

      După cină și rugăciunea de seară, copilașilor mici li s-a citit o povestioară înainte de culcare.

     Ziua de luni a început cu înviorare și rugăciunea de dimineață. După micul dejun și curățenia în cameră, participanții au luat cunoștință cu programul și regulamentul taberei, au semnat contractul de valori pentru această săptămână, după care, împărțiți în patru grupe, au mers la primele ateliere. Astfel, ei s-au putut bucura de două ateliere statice: cel de comunicare cu doamna preoteasă Ionela Ivan și cel de identitate cu  domnișoara Simona Fabiola Gîrneață (antropolog) și două ateliere de mișcare: tir cu arcul, împreună cu părintele Ionuț Dascălul și dansuri populare cu tânără Mădălina Ionela Pintilie.

      În cadrul fiecărui atelier copiii și-au putut dezvolta abilitățile de mișcare și relaționare, învățând că diferențele creează identitatea, că unitatea se realizează printr-o comunicare pozitivă (mesaje cadou) și prin relații vii, că e important să aleagă o țintă în viață și să o urmeze cu atenție pentru a nu o rata, că dansul popular este o reflexie a culturii și nobleței sufletești a neamului românesc, din ale cărui rădăcini ei și-au primit seva.

     Ateliere au continuat, prin rotație, și după masa de prânz, fiind împletite cu frumoase jocuri de energizare și echipă.

     Ca în orice tabără creștină, nu au lipsit momentele de rugăciune de dimineață și de seară, la care s-a adăugat slujirea Sfintei Liturghii miercuri și sâmbătă, prilej cu care copiii s-au împărtășit cu Sfintele Taine și s-au apropiat mai mult de Dumnezeu.

     Pe parcursul următoarelor zile din vacanța bucuriei, copiii au participat și la alte ateliere: teatru de umbre, pictură pe pânză, muzică folk și cel de bătut toaca. Un atelier inedit și foarte util a fost cel de prim ajutor, la care participanții au învățat regulile de bază în oferirea primului ajutor în situații de pierdere a cunoștinței, infarct miocardic și sufocare cu diferite alimente. Un voluntar, cadru medical, le-a arătat copiilor cum se poziționează corect o persoană aflată în stare de inconștiență, cum se face masajul cardiac și respirația gură la gură, precum și metoda heimlich, invitându-i pe fiecare să exerseze aceste metode de prim ajutor.

     Filmele pe care copiii le-au vizionat la pauza de prânz au constituit un alt prilej de comunicare și de dobândire de noi cunoștințe. Cu ajutorul întrebărilor, animatorii au identificat împreună cu copii mesajul pe care filmul îl transmite și au extras învățături folositoare pentru viață.

            Locația deosebit de frumoasă a structurii ne-a permis mai multe ieșiri în aer liber, precum și o drumeție prin pădurea de brazi din apropiere până la o biserică aflată la aproximativ 40 de minute distanță. Pe pajiștea din jurul acestei biserici, copiii au primit merinde atât pentru trup, cât și pentru suflet, participând la atelierul ”întreabă preotul”. Întrebările adresate de copii preoților voluntari ne-au dat prilejul de a cunoaște preocupările acestora și influența foarte puternică a televiziunii și internetului în promovarea unor subiecte spirituale precum apocalipsa, predestinația, iadul și raiul, practicile magice și existența puterilor malefice, toate acestea fiind prezentate într-o viziune distorsionată, diferită de învățătura de credință bimilenară a Bisericii.

            Dialogul cu preoții a continuat și după cină, la Taina Sfintei Spovedanii, cei prezenți  pregătindu-se pentru Sfânta Liturghie de a doua zi.

         Miercuri, după participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Preacuratele Taine, copiii și tinerii noștri au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, preț de câteva ore, pe Preasfințitul Părinte Episcop Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu care au purtat un dialog de suflet, din care s-a creionat o frumoasă și înălțătoare cateheză pe tema Sfintei Liturghii și a necesității împărtășirii cu Sfintele Taine de fiecare dată când participăm la această dumnezeiască slujbă.

      În fiecare Sfântă Liturghie, Domnul Iisus Hristos ne face părtași vieții celei dumnezeiești, oferindu-ne spre mâncare Trupul Său cel înviat și spre băutură Sângele Său cel preacurat, sub forma pâinii și a vinului care se unesc cu trupul nostru cel muritor și ne fac asemenea Lui. Asemenea celor bolnavi, care au nevoie de transfuzie de sânge, noi toți, fiind muritori, avem nevoie de o ”transfuzie” cu sânge dumnezeiesc, sfânt și nestricăcios, care să ne vindece de rănile păcatului și să ne ofere nemurirea.

           Copiii au avut posibilitatea de a adresa întrebări pe diferite teme, arătându-se interesați de lumea nevăzută a îngerilor, de existența îngerilor răi, de prietenie, de atotștiința lui Dumnezeu și libertatea noastră de a alege binele sau răul, de viața după moarte, de Rai și Iad, precum și de unele aspecte din viața personală a Preasfinției Sale: cum este să fii episcop, dacă tatăl a fost preot sau nu, dacă în copilărie s-a gândit la viața monahală sau și-a imaginat că va deveni episcop. La toate întrebările copiilor, Preasfinția Sa a răspuns cu dragoste și căldură, oferindu-le exemple din viața lor pentru a îi putea ajuta să înțeleagă mai ușor realitatea celor nevăzute.

         La final, Preasfințitul Părinte Episcop Atanasie de Bogdania a primit din partea echipei de organizare ”mapa taberistului”, conținând ecusonul, diploma de participare, un tablou cu fotografia tuturor celor prezenți și câteva obiecte confecționate de copii în cadrul taberei.

            La rândul său, Preasfințitul Părinte Episcop Atanasie a binecuvântat pe toți cei prezenți și a felicitat echipa de voluntari pentru organizare.

            Vizita arhiereului vicar a adus har și bucurie tuturor și va rămâne o frumoasă amintire în memoria și sufletele curate ale copiilor prezenți în această tabără.

            Această zi deosebită a continuat și după masa de prânz, prin participarea la olimpiada jocurilor. Competiția a constat în întrecerea a patru grupe prin intermediul mai multor jocuri de perspicacitate și de lucru în echipă, la final primind cu toții medalia de aur pentru participare și colaborare. Cei mai fericiți au fost însă cei care au beneficiat și de o baie cu balonașe umplute cu apă.

            Odată cu lăsarea serii, cerul înstelat a devenit punctul de atracție al întregii tabere. ”Înarmați” cu laterne și brățări fosforescente, am pornit cu toții pe terenul din apropiere în căutarea astrelor cerești, dincolo de care am putut zări ”zâmbetul” lui Dumnezeu la vederea acestor copii minunați, așezați cuminți în cerc, cu ochii ațintiți spre cer. Această experiență ne-a dat posibilitatea de a conștientiza mai bine înțelepciunea, atotputernicia și dragostea lui Dumnezeu față de întregul univers și în mod deosebit față de om, corolarul creației Sale. Am mulțumit apoi Domnului pentru toate bucuriile și darurile pe care ni le-a oferit, rugându-ne totodată pentru cei bolnavi, lipsiți, năpăstuiți, care nu au posibilitatea de a vedea cu bucurie cerul înstelat.

        ”România e și Țara mea”, atelierul prezentat de domnișoara Mihaela Potoc, președinta Asociației Nepsis Italia, a tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a adus înaintea copiilor o prezentare deosebit de frumoasă a atracțiilor României, țara natală a părinților, care este în același timp și țara de origine acestor copii minunați. În încheierea prezentării, voluntarii au cântat împreună cu copiii cântecul ”Măi române, românaș”, îndemnându-i pe aceștia să fie bucuroși și mândri că sunt români.

            Copiii au fost invitați mai apoi să picteze împreună, pe patru mari pânze, ceea ce reprezintă pentru ei România.

            Un eveniment foarte important a fost reprezentat de ”seara talentelor”, un nou prilej pentru copii de a se cunoaște mai bine unii pe alții și a-și pune în valoare pasiunile lor pentru pictură, dans, teatru, muzică vocală și instrumentală sau chiar pentru rezolvarea cubului de rubic.

            Un alt atelier ”cu tradiție” în tabăra noastră a fost ”vânătoarea de comori”, mai multe probe de perspicacitate și orientare în echipă. Ca de fiecare dată, unitatea face puterea și astfel, cele opt grupe au pus laolaltă indiciile primite, putând astfel descoperi ”comoara” plină de dulciuri și alte daruri. Copiii au învățat astfel că doar sprijinindu-se și ajutându-se unii pe alții vor putea descoperi comoara cea mai valoroasă care este Împărăția lui Dumnezeu.

            O atracție nelipsită a oricărei tabere de vară în mijlocul naturii a fost focul de tabără. Cântecele la chitară și dansul împreună au creat o atmosfera de vis, aducând bucurie și pace tuturor. În inimile copiilor a răsunat imnul taberei: ”Ne-am regăsit, ne-am regăsit/Prieteni dragi ne-am regăsit/ Prindem soarele de mână/ Și petrecem împreună/ prieteni buni am devenit (...) Tabără, sămânță bună, ce o sădim împreună/ Crescând, să devenim mai buni”.

        În ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul am participat cu toții la Sfânta Liturghie, purtând ie și costume populare, după care s-a prezentat filmul taberei și voluntarii au vorbit copiilor despre însemnătatea iei ca și element de tradiție, cultură și identitate românească, pe care ei au bucuria să le poarte cu bucurie și mândrie.

         Ultimele ore înainte de plecare au fost dedicate descoperirii ”îngerașului păzitor”, un atelier început încă din prima zi de tabără, ce a constat în tragerea la sorți a numelui unui participant și comportarea față de acesta asemenea unui înger păzitor: protejarea lui de orice rău, ajutorarea la nevoie, precum și atenționarea unei greșeli, aprecierea unei fapte bune și încurajarea de a face bine, toate acestea într-un mod cât mai discret, fără ca persoana respectivă să-și dea seama. Pentru acest atelier ne-am folosit de mai multe panouri special amenajate pe care am lipit câte un plic cu numele fiecărui participant, astfel încât fiecare ”îngeraș” să poată lăsa în plic persoanei pe care a primit-o în grijă aceste mesaje. În următoarele zile aceste panouri au funcționat ca o adevărată rețea poștală, fiecare participant având posibilitatea să primească și să scrie mesaje tuturor celorlalți participanți, inclusiv animatorilor și voluntarilor. La final, ”îngerașii” și-au descris persoana pe care au avut-o în grijă și ceilalți au încercat să o identifice. O mulțime de mulțumiri și îmbrățișări a adus acest atelier în ultima zi de tabără.       

      Vacanța bucuriei s-a încheiat după masa de prânz, în capelă, mulțumind lui Dumnezeu pentru această tabără și pentru toate amintirile frumoase pe care acești copii și tineri le vor întipări în inimile lor pentru mult timp. Cu toții ne-am îmbrățișat și ne-am despărțit cu lacrimi de tristețe amestecată cu bucurie, visând deja la următoarea revedere.

Departamentului Românilor de pretutindeni a finanțat întregul proiect, în cadrul căruia zeci de tineri au beneficiat de o formare în spiritul valorilor naționale-românești, care în viitor vor întări bazele lor pentru a putea reprezenta România în Europa.
Mulțumim întregii echipe de implementare a proiectului, a tuturor colaboratorilor și autorității finanțatoare Departamentul Românilor de pretutindeni.

Pr. Nicolae Budui