Școala Românească a parohiei din localitatea Pescara și-a deschide oficial porțile

Școala Românească  a parohiei din localitatea Pescara și-a deschide oficial porțile

Școala Românească  a parohiei din localitatea Pescara și-a deschide oficial porțile

 

            Școala Românească a parohiei ortodoxe „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta  Prorociță Ana ” din localitatea Pescara și-a deschis oficial porțile, într-un cadru festiv,  în prezența beneficiarilor direcți ai acestei școli – elevii săi și a părinților.

     Anul acesta proiectul  „Școala românească a parohiei din localitatea Pescara, se derulează în perioada  anului școlar 2021/2022 și are ca obiectiv perpetuarea valorilor culturale românești prin conștientizarea apartenenței la identitatea națională și lingvistică și formarea tinerilor ca voluntari și conservatori de credință, limbă și tradiții.

       În prima zi a şcolii parohiale, după ce au participat la slujba de Te-Deum, participanţii  împreună cu părinții, au fost împărţiţi în trei grupe. Grupa părinților, grupa Sfântului Apostol Toma și grupa Sfântului Evanghelist Marcu.

       Cele două grupe ale copiilor au petrecut prima zi la școala parohială împreună cu voluntarii noștri, care prin realizarea mai multor jocuri de cunoaștere și de creație au ajutat să  se acomodeze.

      Cea de-a treia grupă (a părinților) a petrecut prima zi, în sala Lia Spiridon, unde Pr. Alin Iarca împreună cu doamna preoteasă  Iarca Andra Maria au subliniat importanța acestui proiect de educație sănătoasă a tinerilor.

      Pentru început părinții au participat la două jocuri, un moment pregătit  pentru a sparge gheața,   după care s-au stabilit regulile pentru acest an catehetic.

      În încheiere părintele paroh, prin expunerea unei prezentări în powerpoint a subliniat proiectul școlii românești a parohiei și importanța conlucrării și a coresponsabilității  în lucrarea comună a bisericii și a familiei în educația copiilor.

      În această prezentare s-a subliniat:

     - importanța răbdării amintind că fiecare copil este unic, căci așa cum și plantele sunt diferite și fiecare copil înflorește când îi vine vremea.  

     - importanța modului prin care copilul este crescut și modalități corecte de reacție la tentațiile vremii

     - importanța eliminării concurenței care anulează empatia

     - importanța implicării copiilor în taberele educaționale și creative organizate 

     - importanța transformării copiilor noștri în voluntarii de mâine, care vor acumula mai multă experiență, vor fi mai responsabili, mai toleranți și mai empatici.   

     Orele de curs de la școala românească a parohiei vor avea loc în fiecare sâmbătă învepând cu orele 16.00 în sala Lia Spiridon. 

     Pentru toate dăm slavă şi mulţumire lui Dumnezeu și Îl rugăm să binecuvânteze acest început de an catehetic!

 

 a consemnat psa. Andra Maria Iarca