Întâlnire protopopială Abruzzo-Molise 6 octombrie 2022
Întâlnire protopopială Abruzzo-Molise 6 octombrie 2022
Joi 6 octombrie 2022, a avut loc ședința ADUNĂRII PROTOPOPIALE din ABRUZZO-MOLISE, ţinută la sediul protoieriei de la parohia din localitatea Pescara, începând cu orele 11.30, după săvârşirea Sfintei Liturghii.
În cadrul întâlnirii s-au discutat s-au discutat mai multe aspecte cu caracter pastoral, administrativ și catehetic printre care amintim:
- distribuirea revistelor Apostolia și a cărții Slujire și Pastorație Ortodoxă Românească în Peninsula Italică.
- stabilirea calendarului următoarelor întâlniri – Parohia Teramo, 21 octombrie 2022 – Sfânta Liturghie, Parohia L’Aquila - Taina Sf. Maslu, luni 21 noiembrie 2022, Parohia Pescara 30 noiembrie 2022 – Taina Sfântului Maslu
- stabilirea calendarului verificării administrativ-contabile de la sfârșitul anului care va avea loc la sediul fiecărei parohii în intervalul 1-8 Decembrie.
- organizarea festivalului „Din Inimă de Român”, prima ediție care va avea loc duminică 13 noiembrie 2022 la sediul protopopiatului din localitatea Pescara, începând cu ora 15.00.
- sub îndrumarea Părinților Episcopi s-a stabilit reorganizarea Asociației San Lorenzo dei Romeni filiala Pescara, în Asociația San Lorenzo dei romeni filiala Abruzzo-Molise, în acest mod urmând să urmeze structura organizatorică a protopopiatului Abruzzo-Molise, iar în cadrul membrilor asociației să se propună de către preotul paroh al fiecărei parohii, câte unul sau doi laici care vor deveni vicepreședinți și responsabili ai asociației în parohia din care provin. Întâlnirea membrilor propuși va avea loc duminică 13 noiembrie 2022 la sediul protopopiatului din localitatea Pescara ora 15.00.
- organizarea festivalului Colindul Sfânt și Bun ediția a VII-a ce va avea loc la parohia Sfinții Atanasie și Chiril, Patriarhii Alexandriei din localitatea L’Aquila, joi 08.12.2022, începând cu ora 15.00.
- s-au discutat mai multe aspecte cu caracter pastoral, administrativ și catehetic și s-a înființat la nivel de protopopiat un grup whatsapp în care se vor trimite materiale catehetice folositoare școlilor parohiale.
Au fost prezenți preoții reprezentanți ai parohiilor : Pescara, Vasto, L’Aquila, și Campobasso.