O șansă la viață

O șansă la viață

Sâmbătă 8 noiembrie 2014, la pomenirea sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, s-a desfășurat o nouă etapă din campania  parohială "O șansă la viață".

Devenită deja tradiție această campanie parohială și de această dată a adunat un grup de voluntari din parohia noastră, urmând inițiativa părintelui paroh Alin Iarca, care au donat sânge la centrul de transfuzii din orașul Pescara.

Ca de fiecare dată și acum ne-am propus să arătăm cât de valoros este gestul de a dona sânge și să încurajăm în acest fel donarea voluntară de sange, căci numai în acest fel putem contribui la  salvarea de vieți omenești.

 Acest gest creștinesc a fost posibil ajutaţi fiind de un grup de enoriaşi, cărora le mulțumim pentru efortul depus, mai ales că unii dintre ei au venit de la mai bine de 80 km depărtare, iar alții s-au învoit de la serviciu pentru a putea da o șansă la viață unui semen de-al nostru.

Este un gest simplu, dar care are puterea de a salva vieți și de a aduce bucurie celor aflați în suferință.

Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

Preoteasa Andra Maria Iarca