Binecuvântați, părinte! La școala fetiței mele tocmai s-a desfășurat petrecerea anuală de carnaval (nu Halloween, deci din start un pic altceva, deși puteam să fac o colecție masivă de vrajitoare și oameni-paianjen numai din clasa copilului meu). Pentru că nu am știut care e cea mai bună atitudine (o altă mamică din biserică nu i-a permis fetei ei să se ducă costumată și rezultatul a fost că toti colegii s-au uitat ciudat la ea și în final profesoara i-a găsit ea însași un costum...), i-am dat voie să participe, având și acordul părintelui meu duhovnic, cu trei condiții: să nu-și picteze nimic pe față, să nu se costumeze în travestiți și să fie un personaj pozitiv.

În final a ales să fie Scufița Roșie și am fost de acord, deși mi-a zis cam mirată-suparată că toți colegii ei își fac maști și floricele/fluturași pe față și că sunt foarte frumoase (n-am știut ce să-i răspund).... Când totul s-a terminat am rămas totuși cu o inimă strânsă și aș vrea să vă întreb: știu că Biserica interzice participarea la astfel de sărbatori cu caracter evident păgân ca substanță (caruri alegorice, o atmosferă de veselie fie grosolană fie desfrânată de-a dreptul etc.).

Totuși puteți să îmi explicați un pic, dincolo de atmosfera de petrecere populară vulgară, inerentă multor altor sărbători, care e problema cu purtatul maștii și îmbrăcarea într-un costum/personaj? Sau cu pictatul feței? La urma urmei aceasta e esența teatrului însuși. Este teatrul incompatibil cu o viață asuma – creștină? Îmi pun aceste întrebări văzând și știind cât de important e jocul cu roluri la copii și cum poate să înțeleagă mult mai bine o situație dacă o impersionează într-un rol...Puteți să mă ajutați cu cateva gânduri? Cu mulțumiri, Doamn ajută.

Răspuns: Teatrul nu este incompatibil cu viaţa creştină autentică, au fost şi Sfinţi Părinţi care au compus piese creştine de teatru. Există canoane ale Bisericii care au interzis mersul la teatru, în veacuri în care teatrul însemna goliciune, pornografie, păgânism, erotism etc. Acum însă, o piesă de teatru decent, o capodoperă de Cehov, Strindberg sau Ionescu, sunt manifestări de cultură autentică, necesară umanităţii. Teatralitatea şi măştile folosite ca recuzită în procesul educaţional nu sunt ofensive atâta timp cât nu promovează violenţa, ocultismul, vrăjitoria, moartea, demonismul. Aşadar atenţie la mesajul teatrului copiilor.

Dacă el conţine travesti-uri cu bătaie lungă, teze subliminale care încurajează homosexualitatea, confuzia genurilor, transsexualitatea şi alte orori şi anomalii ale umanităţii căzute, opriţi jocul. Dacă e o reprezentaţie dramatizată decentă, e bine. Pictatul pe faţă e inofensiv atât timp cât nu devine pervers, obsesiv sau umplut cu conţinut de mai sus îndemnand pe viitor la tatuaj. Tatuajul este un păcat, fiind o schimbare a firii lăsate de Dumnezeu şi o încercare ridicolă de cosmetizare a creaţiei lui Dumnezeu. pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: doxologia.ro