Răspunsul la o astfel de întrebare poate naşte multă nedumerire, atât în rândul preoţilor, cât şi al credincioşilor. Pe de o parte, întâlnim poziţia categorică a celor care văd o legătură indisolubilă între postire, Taina Pocăinţei şi Sfânta Euharistie. Cel puţin în ultimul veac, în Biserica Ortodoxă Română, s-a încetăţenit practica absolutei necesităţi a postirii şi spovedirii înaintea primirii Sfintei Împărtăşanii. O practică folositoare, izvorâtă mai ales din dorinţa de a ne ajuta să conştientizăm faptul că primirea Sfintei Împărtăşanii are nevoie de o pregătire deosebită, după îndemnul Apostolului Pavel, care spune: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar, fiindcă cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesocotind trupul Domnului“ (1 Corinteni 11, 28-29).

De asemenea, preoţii sunt îndemnaţi, în Povăţuirile din Liturghier, că, „dacă va vrea cineva să se apropie de Sfânta împărtăşire, şi în afară de cele patru posturi obişnuite, să postească mai înainte şapte zile, petrecând în rugăciune, la biserică şi acasă (şi aceasta nu la vreme de nevoie, căci la vreme de nevoie numai trei zile sau chiar numai o zi să se îngăduie să postească) şi mai înainte să se pregătească, după rânduială, prin mărturisirea păcatelor“ (Vezi „Liturghier“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 518). În acelaşi timp, impunându-se postirea şi spovedania înaintea primirii Sfintelor Taine, e mai uşor de evitat o extremă nedorită: împărtăşirea fără pregătirea necesară.

Unii creştini, înţelegând greşit unele îndemnuri ale Sfinţilor Părinţi, doresc să se împărtăşească zilnic, crezând că acest lucru le asigură sănătatea fizică sau mântuirea sufletului. Pe de altă parte, respectarea cu stricteţe a acestei rânduieli, de a posti şi de a ne spovedi înaintea fiecărei Împărtăşanii, poate duce la o altă extremă: apropierea foarte rară de Sfântul Potir. Mai mult, sunt situaţii de-a lungul anului când participăm la Sfinte Liturghii la care nimeni nu primeşte Sfintele Taine, în afara slujitorilor şi, în cel mai fericit caz, a copiilor mici, care nu trebuie să postească şi să se spovedească înainte. Un astfel de caz întâlnim în Săptămâna Luminată (luni şi marţi, în a doua şi a treia zi de Paşti, şi chiar vineri, în ziua Izvorului Tămăduirii), după Naşterea Domnului sau după Pogorârea Sfântului Duh. Cei care doresc să se împărtăşească la vreuna din Sfintele Liturghii săvârşite, acum sunt opriţi de interdicţia împărtăşirii fără postire şi spovedanie.

Încercând să oferim un răspuns echilibrat, în ascultare faţă de rânduiala canonică a Bisericii, trebuie să identificăm în Sfintele Canoane pe cele care se referă la acest subiect. Cercetând colecţia de canoane, întâlnim cel mai des referinţe la obligativitatea creştinilor de a participa la Sfânta Liturghie şi de a se împărtăşi cu Sfintele Taine sau menţionarea situaţiilor în care nu se pot împărtăşi, fiind opriţi pentru o vreme, din cauza unor păcate săvârşite (desfrânare, concubinaj, furt, cămătărie, vrăjitorie, ghicitorie, înşelătorie, ură ş.a.). Nu întâlnim nici un canon care să prevadă în mod expres obligativitatea postirii şi a spovedirii înaintea primirii Sfintei Împărtăşanii, toate vorbind despre pregătirea necesară.

O astfel de pregătire nu exclude, e adevărat, nici postul, nici Spovedania. Pot fi însă întâlnite şi excepţii, cum este cazul muribunzilor, care pot primi Sfânta Împărtăşanie pe patul de moarte, dacă îşi doresc acest lucru, chiar şi fără o spovedanie propriu-zisă, fără îndeplinirea vreunui canon şi fără ajunare (comp. Canonul 13 al Sinodului I ecumenic, Canonul 5 al Sf. Grigorie de Nissa, Canonul 7 Cartagina şi Canonul 9 al Sf. Nichifor Mărturisitorul). Şi Săptămâna Luminată, între Noaptea Învierii şi Duminica nouă (a Tomii), poate constitui o excepţie de la regula împământenită, mai ales că există şi un canon care se referă la rânduiala prăznuirii acesteia, şi anume: Canonul 66 al Sinodului Trulan (V-VI ecumenic). Iată ce spune: „Din Sfânta zi a Învierii lui Hristos Dumnezeul nostru, până la Duminica nouă, toată săptămâna se cuvine a zăbovi credincioşii nelipsit în Sfintele Biserici, cu psalmi şi cu laude, şi cu cântări duhovniceşti, veselindu-se şi serbând întru Hristos, şi luând aminte la citirea Dumnezeieştilor Scripturi, şi desfătându-se cu Sfintele Taine.

Că aşa vom fi cu Hristos împreună înviaţi, şi împreună înălţaţi. Nicidecum dar în proarătatele zile să se săvârşească alergare de cai, sau vreo altă privelişte de norod“ („Pidalion şCârma Bi­se­riciiţ“, p. 293). Observăm cum Sfinţii Părinţi alcătuitori ai canonului acordă o deosebită importanţă Săptămânii Luminate, rânduind ca preocuparea creştinilor să nu fie îndreptată numai către manifestările de bucurie lumeşti (întâlnite până astăzi în majoritatea familiilor, în restaurante, parcuri şi pieţe publice), ci mai ales pentru participarea la sfintele slujbe, pentru cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi, iată, pentru primirea Sfintelor Taine. Faptul că mâncăm „de dulce“, din mâncărurile binecuvântate la finalul Sfintei Liturghii din Noaptea Învierii, nu trebuie să constituie un impediment pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, lucru valabil, de altfel, în cazul slujitorilor.

De asemenea, Sfintele Canoane interzic postul în zilele de sărbătoare (comp. canoanele 64 apostolic, 55 VI ecumenic, 18 Gangra), îndeosebi în perioadele de după marile praznice, fiindcă „vor veni zile când se va lua de la ei Mirele, şi atunci vor posti“ (Matei 9, 15). Având în vedere toate acestea, credem că răspunsul la întrebarea din titlu nu poate fi unul categoric negativ, acest lucru nefiind, aşa cum am văzut, în concordanţă cu învăţătura canonică a Bisericii.

E de dorit ca fiecare, cleric sau mirean, să-şi dorească să se apropie cât mai des de Sfântul Potir, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“, renunţând la păcate, mărturisindu-le înaintea duhovnicului, pocăindu-se pentru ele şi încercând să-şi schimbe viaţa, fiindcă ne avertizează Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 53-54). Fiecare duhovnic, cu libertatea şi responsabilitatea pe care le are, poate hotărî dacă şi când cineva poate primi Sfânta Împărtăşanie în Săptămâna Luminată, în funcţie de cum s-a pregătit de-a lungul Postului Mare, de cât de râvnitor este şi de cât de mult îşi doreşte să se bucure de roadele Sfintei Liturghii. Un slujitor ar trebui să fie trist şi neliniştit atunci când la o Sfântă Liturghie este singurul care se împărtăşeşte, impunând credincioşilor reguli pe care el însuşi nu le respectă. (Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)

Sursa: www.ziarullumina.ro