MERSUL CU ICOANA NASTERII DOMNULUI

Preotii obisnuiesc sa mearga cu icoana nasterii Domnului vestind in parohie, venirea Fiului Lui Dumnezeu in lume. Este o sarcina veche pe care o poarta Biserica cu placere pt ca este un gest cu mandat apostolic, adica apostolii au facut lucrul acesta si au lasat in Biserica, si ucenicii lor au facut si de 2000 de ani Biserica noastra face aceasta vizita pastorala cu mai multe scopuri: in primul rand are un scop misionar, preotul trebuie sa fie intotdeauna in familia credinciosilor. Noi ortodocsii avem icoana care ne reprezinta pe noi. Iar icoana Nasterii este cea care vorbeste despre intruparea Fiului Lui Dumnezeu, pt ca temeiul cinstirii Sfintelor Icoane sta in intruparea Domnului Iisus Hristos pe care ochii oamenilor l-au vazut, apostolii L-au vazut iar ei au vorbit despre intruparea Fiului Lui Dumnezeu. De aceea, noi, preotii mergem din casa in casa, vestind Nasterea Domnului si sunt temeiuri in Sf. Scriptura cand aratau cum preotii, episcopii mergeau in casele credinciosilor pt a savarsi Sf. Liturghie. Mai mult, traditia aceasta de a merge cu icoana o gasim scrisa chiar la Sf. Parinti in sec IV. Deci, cantarea pe care o vestim, troparul sau unii rostesc condacul ne aduce aminte de Roman Melodul care ne arata cat de veche este traditia aceasta si este foarte importanta, pt ca preotul merge nu numai sa vesteasca nasterea, dar ochiul lui de apostol trebuie sa urmareasca in chip deosebit viata duhovniceasca din parohie . In perioada apropiata Craciunului trebuie mers cu icoana Nasterii Domnului, si nu dupa, pt ca noi preotii avem sarcina sa invitam pe credinciosi sa se spovedeasca si sa se impartaseasca… Spre exemplu, duminica viitoare este duminica celor chemati la cina, si un cunoscator al vietii de parohie, trebuie sa stie care nu s-a mai impartasit si pe care trebuie sa il invit sa il imbarbatez cum spune Sf Apostol Pavel : “indeamna, mustra, cearta cu toata indelunga rabdare si ingaduinta” . Apoi avem posibilitatea sa vedem pe cei care sunt in suferinta, si sunt destul de multi iar actele caritabile trebuie sa le indreptam si catre cei care nu pot veni al Biserica si care au nevoie de ajutorul nostru. Acum in perioda Craciunului sunt credinciosi care prin mana preotului fac multe gesturi de milostenie si deci cu ocazia sarbatorii pomului de craciun trebuie sa avem pachete si pentru oamenii acestia care sunt amarati si care asteapta de la noi un semn de pretuire. Nu darul in sine, cat gestul ca preotul nu a trecut cu vederea este un act misionar de mare importanta.
…Este cumva un prilej al preotului de a descoperi nevoile social- filantropice ale parohiei? Preotul fiind un liant intre madularele parohiei, unind posibilitatile de ajutorare ale unora cu nevoile de sprijin ale altora?
Cu ocazia mersului cu icoana Nasterii Domnului, ai ocazia sa le vezi pe toate, si daca faci lucrul acesta cu dragoste, nu iti ramane nici o usa inchisa, ci esti asteptat ca o mare sarbatoare pt. ca merge preotul acolo, ducand cuvantul Lui Dumnezeu, dar Dumnezeu merge o data cu el si lasa pace casei aceleia. Vizita pastorala este un semn de mare pretuire pe care preotul o arata comunitatii, de aceea e bine ca preotul sa tina o legatura stransa cu credinciosii. Daca nu te-ai dus o data ai racit relatia definitiva. Nu numai de Craciun se merge in casele oamenilor, ci si cu ocazia Botezului Domnului.Unii inainte mergeau pe 1 ale lunii cand erau parohiile mai mici si sfinteau casele de fiecare data. Prezenta aceasta a preotului in casa fiecarui credincios este un semn de lucrare Dumnezeiasca pe care preotul o savarseste cu timp si fara timp.
..Atunci cand preotii merg cu icoana Nasterii Domnului ofera unora iconite, iar copiilor dulciuri. Care este valoarea acestui gest?
Preotul trebuie sa ofere tot timpul..”mai fericit este a da decat a lua” ..sau de exemplu daca cineva iti ofera un ban, trebuie sa treci si pe la altii care nu au si care din rusine nu pot deschide usa si sa le lasi si acolo pt ca el iti spune de la inceput daca are posibilitati si atunci trebuie ajutat, facand astfel un adevarat gest misionar.
Mersul cu icoana
Este unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de prăznuirea Naşterii Domnului, datând din primele veacuri ale Bisericii. Istoricii îl plasează chiar în secolul al IV-lea, când Naşterea Domnului se serba odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie. Ziua de 5 ianuarie era zi de ajunare, când creştinii ţineau post aspru în cinstea Arătării Domnului, iar efortul lor duhovnicesc era plinit prin intrarea preotului cu Icoana în casele lor şi primirea binecuvântării.
Şi la români, obiceiul acesta este foarte vechi. În secolul al XVII-lea, diaconul Paul de Allep, călător pe meleagurile noastre, nota în cronica sa: "E de observat că în această ţară se obişnuieşte, în seara dinspre Naşterea lui Hristos, ca toţi preoţii din diferite târguri, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti, să se ducă în cârduri, purtând icoane, şi să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor şi urându-le bucurie. Astfel umblau ei toată noaptea, cântând Naşterea lui Hristos". Obiceiul acesta face parte din tezaurul sufletesc al poporului român, alături de colinde şi celelalte tradiţii legate de Naşterea şi Botezul Domnului, atât de iubite de noi.
Cu toate acestea, mersul cu icoana are semnificaţii diferite faţă de colindul tinerilor, mult mai duhovniceşti. În timp ce colindătorii evocă evenimente şi persoane istorice de la Naşterea Pruncului Iisus, precum steaua ce s-a arătat pe cer ("Steaua sus răsare…"), cei trei magi de la Răsărit şi uciderea pruncilor (Vicleimul), arătarea îngerilor pe cer, darurile magilor ş.a., mersul cu icoana semnifică primirea, în casele şi în vieţile noastre, a Celui ce se naşte "pentru noi şi pentru a noastră mântuire". Cântările bisericeşti şi colindele relatează marele eveniment la timpul prezent: "Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fire naşte…", "Astăzi S-a născut Hristos…", "Hristos se naşte, slăviţi-L!". Astfel, noi, cei ce vieţuim într-un moment anume al istoriei, primim, în fiecare an, la Crăciun, Întruparea Dumnezeului Care se face om şi Care rămâne în acelaşi timp Dumnezeu.
Prin urmare, este o misiune şi o tradiţie în acelaşi timp...
Da. Umblatul cu Icoana este o slujbă săvârşită în afara zidurilor bisericii, pe străzi şi uliţe, prin case şi bordeie, prin curţi şi pe la ferestre. Preoţii şi dascălii vestesc, precum făceau odinioară crainicii, cu un fel de strigăt de bucurie ce nu poate fi oprit, că s-a născut lumii Mântuitor. Sărbătoarea Naşterii Domnului este prilej de bucurie, pace şi linişte sufletească. În aceste zile, mai mult decât oricând, ne deschidem porţile sufletelor pentru a dărui şi primi iubire şi căldură sufletească. Este sărbătoarea familiei şi casei. Odinioară, în seara de Ajun, creştinii din casă se reuneau la aceeaşi masă, pe care aşezau bucate, de care nu se atingeau până nu venea preotul cu icoana, care, după ce cânta troparul Naşterii, le blagoslovea odată cu întreaga casă. Apoi, stăpânul casei oferea din ele, de pomană, întâi pentru sufletele celor morţi, ca să se bucure şi ei de vestea cea minunată a Naşterii Domnului, şi în cele din urmă pentru sănătatea celor vii ai casei şi rodul câmpului. Aşa începea praznicul…
Şi în ziua de azi, creştinii primesc cu multă bucurie în casele lor pe părintele cu Icoana Naşterii, ca pe o binecuvântare a strădaniei lor de 40 de zile de post şi ca pe o întâmpinare mereu actuală a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în timpul şi lumea noastră.