- Părinte Savatie, de ce lumea devine mai evlavioasă anume în ajunul sărbătorilor?

- Mi se pare că, înainte de orice eveniment mai mare sau mic din viața omului, fiecare se reculege, se interiorizează, își recapitulează cumva anii trăiți. De ce spun așa? Fiindcă sărbătorile pe care le avem se repetă în fiecare an, dar de fiecare dată sunt cumva altfel, pentru că viața noastră a devenit alta și, implicit, noi suntem alții. Ajungând în preajma sărbătorilor, avem un prilej de a constata niște lucruri: că timpul trece și că noi suntem mai buni sau mai răi.

- Împărtășindu-ne, făgăduim să nu ținem nici o supărare. Există o limită a iertării și a toleranței?

- Iertarea nu trebuie să revină în viața noastră numai cu ocazia Postului sau a sărbătorilor. Iertarea este o stare permanentă a creștinului, ea înseamnă mărinimie și arată toată măreția omului. Fiecare dintre noi are neputințele sale, pentru care ar vrea să fie iertat. A ierta înseamnă a-l înțelege pe celălalt, a te identifica cu el, a trăi pentru el și prin el. Iată toleranța, dragostea creștină.

- Totodată, sperând că vor fi iertați, mulți păcătuiesc cu bună știință și îndrăznesc să se compare cu alții, "și mai păcatoși". La ce aduce această competiție trufasă?

- Noi, creștinii, avem un singur etalon la care ne raportăm - Hristos. Atunci când Mântuitorul a spus: "Fiti desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc desăvârșit este", El ne-a arătat că drumul desăvârșirii creștine nu are limita și că nimeni, niciodată, nu o poate atinge. Prin aceasta, Hristos a vrut să pună stavilă mândriei omenesti. Hristos ne spune: "Nu vă comparați cu oamenii, ci cu Dumnezeu: dacă vreți să știți cine sunteți, dacă vreți să știți adevărata voastră stare, aflați că voi ați fost făcuți pentru desăvârșire".

- Cum credeți, de unde la moldoveni atâta invidie și răutate, atâta goană după bani?

- Bogățiile pe care le au creștinii noștri, fala și invidia lor nu fac decât să descopere adevărul despre sufletele acestora. Acolo unde este invidie, goană după bogăție, vorbire de rău, nu mai poate fi loc pentru harul lui Hristos. Să ne gândim că ceea ce avem în plus este furat de la aproapele nostru - cel care flămânzește în gări, moare în guri de canal. Dumnezeu a lăsat pe pamânt bunuri pentru toți oamenii, nu numai pentru unii, și ele ar fi ajuns la toți, dacă nu ar fi mândria și invidia.

"A venit timpul să descoperim  adevărata ortodoxie..."

- Părinte, de ce se crede că Biserica nu este sau nu poate fi suficient de convingătoare pentru a depăși actuala criză spirituală?

- Atunci când spunem Biserica Ortodoxă, trebuie să ne oprim puțin și să ne întrebăm dacă ceea ce înțelegem noi prin Biserica Ortodoxă este într-adevăr biserica pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos. Suntem puși în fața unei mari dileme, pentru că răspândirea cărților Părinților trezește nevoia de a schimba programa de studii din facultatile de teologie ortodoxă. Noi am moștenit foarte-foarte multe învățături care ne-au venit prin filieră romano-catolică și care sunt nu de cea mai bună calitate, fiind culese de episcopii nostri de altădată care plecau la studii la școlile din Apus. Acum, a venit timpul să descoperim adevărata ortodoxie, care, atunci când este propăvăduită, nimeni nu poate sta nepăsător în fața frumuseții ei. Dovada este faptul că ortodocșii care au plecat în Apus, cum îl avem pe parintele Sofronie Saharov sau pe Mitropolitul Antonie al Surojului, i-au fașcinat pe occidentali.

- În ce constă frumusețea credinței noastre?

- Frumusețea ortodoxiei stă în tradiția ei, pe care nu o au ceilalți. Dacă s-ar reveni la adâncimile slujbelor noastre, dacă s-ar cunoaște scrierile Sfinților noștri și înțelepciunea creștină din primele secole, păstrate doar la noi, lucrurile ar sta altfel. Noi avem multe de spus. Noi avem ceea ce poate avea mai frumos creștinătatea, pentru că am menținut legătura cu cele mai îndepărtate timpuri ale creștinismului, legătura pe care au pierdut-o ceilalți. Dar, din păcate, toate acestea sunt necunoscute, nu doar credinciosului simplu, ci chiar, cu tristețe o spun, multora dintre preoți.

- Ce ar trebui să facem în această situație?

- Să ne împărtășim mai des, nu numai la Paște și în posturi, căci liturghia se face în fiecare duminică. Să nu mergem la biserică doar ca să ne uitam cum cânta acela sau cum s-a îmbrăcat cutare, ca să ne spunem păsurile și să ne mai bârfim. Să atragem mai multă atenție aproapelui nostru, să ne ajutăm între noi, să restabilim sentimentul comunității care s-a pierdut, că aceasta înseamnă Biserica - adunare plină de dragoste.

- Părinte, oamenii caută să se simtă comod în biserică...

- Spunea Sfântul Filaret al Moscovei: "Decât stând drept și să te gândești la picioare, mai bine așază-te și gândește-te la Dumnezeu", dacă e să ne referim la faptul că în bisericile noastre se stă în picioare. Însă, la o slujbă făcută bine, nici nu simți "oboseala".
 
"La biserică nu venim numai ca să cerem, ci ca să-l primim pe însuși Hristos..."

- Mulți enoriași nu înțeleg ce se spune în timpul slujbei... Trebuie să avem o pregătire atunci când mergem la biserică?

- Ce să zic? Nu fiecare om ajunge să citească atâția psalmi ca să-i știe pe de rost. Da, dacă ești călugăr și stai în fiecare zi la slujbă, le știi mai bine. Săracul om, însă, de unde să le știe, dacă vine doar duminica la biserica și atunci îi aude pe cei din strana care fac competiție la lectură. Preotul trebuie să-și pregătească enoriașii, aceasta este datoria lui, să explice oamenilor slujba și Scriptura. Dar unde nu este aceasta, să ne adunăm cu gândul și să ne rugăm în sinea noastră: "Doamne ajută! Doamne iartă! Pomenește pe cutare...". Să repetăm câteva cuvinte simple, pe înțelesul nostru și să nu ne tulburăm din cauza celor din jur. Am făcut spectacol din slujbă, unde fiecare își demonstrează calitățile vocale și teatrale. Pe când creștinismul este simplitate, sobrietate, modestie. Iată la ce ar trebui să se întoarcă bisericile noastre.

- Cum restabilim legătura cu duhovnicul?

- Părintele Sofronie spunea: "Să nu faci din duhovnicul tău un pianist". Adică, să ceri de la el să-ți răspundă la toate întrebările, apăsând pe toate clapele, ca melodia să sune așa cum ai vrut tu. Tu mergi la duhovnic cu credință, înainte de aceasta rugându-te lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să pună cuvântul cel bun în gura duhovnicului tău, care poate fi oricare dintre preoți. Și fiecare va primi răspunsul după fapta sa. Părintele Rafail Noica spunea: "Duhovnic bun este cel care stă acum în pantofii tăi, părinte. Aici și acum".

- Ce le-ați spune celor care nu merg la biserică, susținând că au găsit legătura lor cu Dumnezeu?

- Mă bucur că există oameni care au găsit legătura cu Dumnezeu stând acasă. Mai era un om care stătea acasă, Corneliu Sutașul, romanul din Faptele Apostolilor. Era foarte milostiv și, rugându-se odată, a venit îngerul Domnului și l-a înștiințat că e bine ce face, dar nu e destul și că trebuie să meargă la mare, unde-l va găsi pe Petru și acela îi va spune cuvintele vieții veșnice prin care se va mântui. Care sunt aceste cuvinte? Taina Bisericii, cuvintele despre împărtășanie. Pentru că la biserică nu venim numai ca să cerem, ci ca să-L primim pe însusi Hristos. Iată această taină nimeni nu o are acasă, oricât de bun ar fi.

- Un cuvânt de Paște, părinte...

- Aș vrea ca bisericile de pretutindeni să fie întotdeauna pline ca de Paște și bucuria pe care o avem atunci să o avem întotdeauna, căci acesta este creștinismul - religia învierii, religia bucuriei.

Ieromonah Savatie Baștovoi

(sursa:  www.savatie.trei.ro)