Inaugurarea unei străzi ce poartă numele unei localități din România

Inaugurarea  unei străzi ce poartă numele unei localități din România

VIA BERCA

 

 

             Nihil sine Deo!

 

        Chiar dacă  în aceste vremuri de pandemie umanitatea trece printr-o perioadă mai dificilă, acest lucru nu poate opri bucuria și trăirea unor evenimente cu totul speciale.

       Ca urmare a pactului de înfrățire a două localități dragi mie, una care a fost leagăn al copilăriei (Berca, Buzău, România), iar cealaltă în care locuiesc împreună cu familia (Spoltore, Pescara, Italia), în cel de-al doilea oraș, a fost inaugurată o nouă stradă, o stradă care începând de astăzi va purta denumirea de "VIA BERCA".

       După ceremonia religioasă și intonarea imnelor de stat ale țărilor de apartenență ale celor două localități, a urmat tăierea panglicii formate din tricolorul României și al Italiei.

       Un moment emoționant a fost și descoperirea  plăcuțelor cu numele acestei străzi, marcând astfel începutul unei promovări reciproce pe toate planurile ale celor două localități înfrățite.

       Acest demers al administrației locale este un gest de recunoștință, loialitate  și totodată un omagiu adus localității surori din România.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!