Jurnalul unui preot în timp de pandemie

       În vreme cu restricții timpul îl petrec între familie, biserică și cazurile sociale care se înmulțesc parcă de la o zi la alta.

        E marți seara, 07 aprilie 2020,  atunci când preoteasa mea dragă îmi spune că a fost sunată de o doamnă  care cu  disperarea îi cerea ajutorul...

       La început, datorită faptului că făceam câteva treburi gospodărești pe lângă biserică, nu am realizat bine cele spuse, dar după câteva clipe o neliniște îmi inundă gândurile și nu-mi mai dădea pace. Ceva îmi spunea că trebuie să sun acea persoană. De îndată o rog pe doamna preoteasă să-mi dea numărul de telefon pentru a înțelege cele ce se întâmplă și a vedea cum putem ajuta. Zis și făcut, numai că acel număr de România nu suna, fapt care a făcut ca neliniștea să fie tot mai greu de controlat. Am încercat toată seara să sun, dar fără izbândă de fiecare dată același rezultat. Simțindu-mi îngrijorarea și frământarea maica preoteasă și-a adus aminte că această persoană a spus că sună a doua zi la ora 10.00, lucru care m-a mai liniștit.

       A doua zi, în timp ce eram la biserică, ca un ceas Elvețian la ora 10.00 telefonul sună, iar la capătul celălalt era Maria.

       Maria este o doamnă care a sosit la Pescara pe data de 4 martie 2020, atunci când Italia a intrat în plină criză din cauza virusului covid 19. A venit să muncească ca ‘’badantă’’, cel puțin așa i-a spus un conațional care a chemat-o la muncă.

      La telefon cu un ton de frică Maria, îmi șoptește că se află într-o localitate lângă Pescara, nu știe exact să-mi spună unde, și că Patronul i-a spus să părăsească casa în trei zile… imediat o întrerup și îi spun că în plină criză și cu restricțiile puse nu poate să facă așa ceva.

       Apoi continuă și imi povestește cum a ajuns aici în Pescara și că un conațional, Valentino (nume fictiv) i-a promis un loc ca ‘’badantă’’, dar atunci când a ajuns a fost dusă și cazată într-o baracă la o stână  unde a muncit zi lumină din 4 martie la îngrijitul animalelor și la munca câmpului. După câteva zile fata aflând de situația mamei i-a luat bilete de întors în România, dar cei de la agenție au sunat-o și i-au spus că s-au anulat toate cursele deoarece s-au închis granițele.

       A înțeles situația în care se află și constrânsă a continuat să ‘’execute ordinele’’ conaționalului Valentino muncind la fermă  și în agricultură.

        Maria îmi povestește că fiecare zi era un calvar pentru ea, deoarece pe lângă muncile grele la care era supusă trebuia să suporte și violența verbală a lui Valentino care era mai mereu plin de must.

        După o lună Maria îi cere patronului bănuții pentru cele 26 de zile muncite, iar acesta a refuzat pe motiv că îi va da bănuții când va pleca în România și dacă nu-i convine are trei zile să părăsească casa (adică baraca).

       Plângând Maria îmi spune că nu știe ce să facă și că nu are unde să se ducă și mai mult îi este frică că violențele verbale ale lui Valentino se pot oricând transforma în violențe corporale.  

        La auzul acestora imediat îi spun că trebuie să conștientizeze că eu pentru a o putea ajuta va trebui să alertez autoritățile ceea ce înseamnă că va suporta consecințele dacă povestea nu este așa cum a descris-o.

       Zis și făcut, îngrijorat am luat legătura cu câteva autorități care m-au îndrumat să vorbesc cu cei de  la Chestură.

         Am sunat la cei de la Chestură și după ce m-au purtat de la Ana la Caiafa plasându-și responsabilitățile de la un birou la altul, am renunțat. Apoi mi-am adus aminte că un prieten bun este comandant și mă poate îndruma cum să procedăm. După ce îi relatez și îi trimit pozele ce le aveam de la Maria (cu locația), el mi-a spus că o să vorbească cu comandantul Carabinierilor din acel orășel și o să mă înștiințeze ce și cum. După două ore mă sună acest prieten și-mi spune că, comandantul Carabinierilor care îl sunase pe patronul acelei ferme să-i spună că femeia vrea să facă o plângere (viciu de procedură), i-a relatat că este vorba de doi concubini care se ceartă mereu (fals) și că eu trebuie să sun la numărul lor pentru a mă convinge. Am sunat la acel număr dar nu mi-a răspuns nimeni. După câteva încercări am format 112 pentru a cere să vorbesc cu comandantul din acea localitate, iar cei de la dispecerat mi-au făcut legătura. După ce îi relatez motivul pentru care am sunat, domnia sa îmi spune că a vorbit cu patronul la telefon și că nu poate să o plătească deoarece contabilul nu lucrează în aceste zile...insist și îi rog dacă se poate să meargă să cerceteze dacă doamna este în siguranță, dar domnia sa mi-a spus că poate să facă aceasta dacă doamna (care nu cunoaște bine limba italiana și nici măcar nu știe unde se află) merge să facă a doua zi plângere.   

      Azi am mers la sediul Carabinierilor din acea localitate apoi la locul unde era Maria, care era cu bagajele în fața unei porți  înconjurată de doi bărbați (Valentino și Patronul), care încercau să-i strecoare o foaie să o semneze cum că a luat banii pentru cât a muncit.

     Tabloul pe care l-am întâlnit m-a mișcat emoțional, Maria plângând și neînțelegând prea multe era încolțită de cei doi, de parcă era prada lor, practic am înțeles ce înseamnă omul pentru om.

       După mici cercetări, și plata a o parte din bănuți, carabinierii o invită pe Maria să depună plângere la sediul lor.

        Împreună cu Maria urmăm militarii în cazarmă.

            După ce a depus plângerea, carabinierii i-au spus Mariei că e liberă, eu le-am spus că nu o putem lăsa așa, pentru ca suntem într-o perioadă cu multe restricții, iar ea nu are unde să se ducă.

            Am contactat serviciul consular pentru a găsi o soluție, dar din păcate răspunsul a fost negativ deoarece domniile sale nu au resurse disponibile pentru astfel de cazuri, dar m-au îndrumat să ajut doamna să le trimită un mail pentru a o înregistra în baza de date...am avut impresia că  Maria a fost abandonată de toți, de toate autoritățile (Române și Italiene), parcă fiecare vrea să scape cât mai repede de acest ’’caz’’...

            Cu nădejde la Domnul nostru o îmbărbătez pe Maria și o asigur că nu e singură și împreună plecăm la drum,  un drum pe care noi nu îl cunoaștem, dar cu siguranță Domnul o să-l descopere nouă în curând...

,

Slavă Ție Doamne, Slavă Ție Doamne!