Pelerinaj și slujire la catedrala Sfântul Apostol Toma din Ortona
Pelerinaj și slujire la catedrala Sfântul Apostol Toma din Ortona
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a avut loc în data de 07 Octombrie, în Protopopiatul Misionar Abruzzo, Pelerinajul la Ortona, la Moaștele Sfântului Apostol Toma. Ziua a început cu oficierea Acatistului Sfântului Apostol Toma, pentru ca începând cu orele 10.00, să fie săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Din soborul sfinților slujitori, au făcut parte P.Cuv. Părinte Arhimandrit Atanasie, Vicarul Sfintei Episcopii a Italiei, ca protos, precum și parohii ai Parohiilor Pescara, Teramo, L'Aquila, Avezzano, Trani, Lecce, Foggia și Termoli. S-au împărtășit numeroși credincioși, cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. După Sfânta Liturghie, s-a vizitat Muzeul Sfintei Catedrale din Ortona. Nu mică a fost surpriza, din partea preoților slujitori ai Catedralei, de a deschide racla, unde se păstrează Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Toma, ocazie extrem de rară, dat fiind că se deschide această raclă, doar de două ori pe an. După agapa frățească, am purces împreună, cler și credincioși, la locul șantierului Parohiei Pescara. Mulțumim Domnului, pentru toată binecuvântarea, sfintele bucurii și împliniri, în această sfântă zi, Amin!
Pr. Mititelu Daniel