PROGRAM SĂPTĂMÂNA PATIMILOR ȘI SEARA ÎNVIERII 2022
PROGRAM SĂPTĂMÂNA PATIMILOR ȘI SEARA ÎNVIERII 2022
- Luni, Marţi, Miercuri (18, 19, 20 Aprilie) de la ora 18.00 – Denie, iar de la ora 15.00 Taina Spovedaniei.
- Joi 21 Aprilie Sfânta Liturghie de la 9.00, iar de la 18.00 - Denia celor 12 Evanghelii
- Vineri 22 Aprilie de la 15.00 (Scoaterea Sfântului Epitaf - trecerea prin mormântul Domnului), iar de la 18.00 - Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos
- Sâmbăta Mare (23 Aprilie) Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și împărtăşirea copiilor de la 8.30.
- Sâmbăta Mare de la 23.00 - Canonul Sâmbetei celei Mari
- ÎNVIEREA DOMNULUI- 00:00, Sfânta Lumină, Canonul Învierii și Sfânta Liturghie – se vor împărtăși toți cei ce au primit binecuvântarea
24.04.2022 - Duminica Sfintei Învieri de la 11.00- Vecernia Înviere
- Luni 25.04.2022 - A doua zi de Paști - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 7.30 -Utrenia, 9.00 -Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
Ca semn al unității de credință și de neam credincioșii parohiei noastre, anul acesta de măritul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, vor avea bucuria de a primii lumina învierii din altarul pictat integral în tehnica frescă. Biserica se afla pe strada Caduti per Servizio, 65129 Pescara, zona Fontanele (a de vedea locația aici).
Sâmbătă 23 aprilie 2022, acesul se va face începând cu ora 22.00, moment în care fiecare își poate pregăti pomelnicul pentru noaptea învierii și lumânările de ceară curata.
La pangarul parohial anul acesta se gasesc cinci tipuri de lumânări. Cum lumănarea reprezintă un ajutor concret al fiecăruia dintre noi pentru continuarea lucrărilor, îndemnăm pe fiecare să-și procure de la pangarul parohiei lumânările.
Lumânarea este un simbol, ea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Iisus Hristos Dumnezeul nostru, şi asemenea Lui trebuie să fie şi viaţa creştină. Lumânarea este simbolul vieţii veşnice pe care ne-o dorim după moarte în lumina dumnezeiască sau, altfel spus, este icoana luminii Domnului nostru Iisus Hristos.
La sfârşit binecuvântându-se Pasca, ouăle roşii, cozonacii și celelalte prinoase.
Străzile din jurul terenului via Caduti per servizio respectiv strada Vicinale Villamagna vor fi închise circulației și staționării. Accesul pe teren se poate face de la ora 21.00, iar pentru parcarea autovehicolelor proprii se recomandă a se folosi parcarea destinată blocurilor din învecinătate. Se poate ajunge la biserica parohială cu mașina pe SS 16 direcție Francavilla al Mare folosind ieșirea via Tirino sau cu autobuzele 14 și 15 coborând la capăt de linie, zona Fontanele. (a se vedea locația aici)
Tot în această zi se va continua campania
„CTITORIM ÎMPREUNĂ BISERICĂ PENTRU PAROHIE”
Pentru mai multe informaţii vă puteţi adresa preotului paroh:
Pr. Alin Iarca - Tel. 329 46 90 311 E-mail: pr.aliniarca@yahoo.it