Principală este Rugăciunea

      În ultima perioadă mulți dintre noi ne găsim cu greutate liniștea, datorită succesiuniilor de evenimente petrecute în această zonă în care trăim. Parcă cineva vrea să ne facă mai atenți și mai responsabili cu viața noastră.

     Dacă la început ne-am bucurat de fiecare prim fulg de nea ce cădea peste orașele ce ne găzduiesc, având în suflete nostalgia plaiurilor natale, acum parcă ne dorim ca Dumnezeu să-și întoarcă fața Sa spre noi și să oprească orice stihie abătută peste noi, orice râu ieșit din matcă.

      Neliniștea noastră s-a accetuat atunci când pământul s-a cutremurat. De fiecare dată orice mișcare a pământului ne înspăimântă, dar ne și aduce aminte că nu trăim veșnic.

     “Cât este de înfricoşătoare mânia Ta, de care ne-ai izbăvit, Doamne, neîngropând în pământ toată mărirea noastră. Pentru aceasta, cu mulţumită, pe Tine pururea Te slăvim (Canonul de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir - Pomenirea cutremurului)

     După ce încercam să ne revenim din aceste reprize ale cutremurului, aproape la lăsarea întunericului o veste ne îngheață pe toți. Un hotel unde sunt circa trezeci de suflete este înghițit de o avalanșă sau o alunecare de teren, iar drumul devine impracticabil, fiind nevoie de o freză pentru a face loc echipelor de salvare. Doamne miluiește pe toți…

     Abruzzo este îngenunchiat…

     Ore de muncă continuă a echipelor de salvare, iar de dimineață aflăm că cu greu s-a ajuns la locul tragediei și primii doi oameni sunt salvați…slavă Ție Doamne, slavă Ție!

     În zorii zilei își fac apariția pe cerul nourat un “roi” de elicoptere care sunt tot un du-te vino.

     Încep a suna familiile pe care le știam în zone mai greu accesibile sau relativ aproape de locul tragediei pentru a vedea cum pot fi de ajutor.

     De dimineață, Preasfințitul Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, temător și îngrijorat de situație, mă întreabă cum e situația din zonă. După o relatare amănunțită și cu părere de rău că nu pot fi de ajutor la locul tragediei, primesc o părintească încurajare: “… partea noastră principală este RUGĂCIUNEA… iar în măsura posibilului, ajutăm cu ce se mai poate”.

     Această încurajare mi-a deschis inima și am început a-l ruga pe Milostivul Dumnezeu să aibă pe toți în pază.

     Cu rugăcinea pentru cei aflați sub dărămături, dar și cu doi veterani Nepsis ai parohiei noastre, încărcăm un microbuz cu alimente și fructe (circa 600 kg.) și mergem în căutarea celor aflați în nevoi.

     Pe drum o doamnă din comitetul parohial ne anunță că sub dărămături se află și o româncă (Adriana) împreună cu cei doi copii ai săi. Apoi și doamna mea preoteasă îmi confirmă că o cunoaște arătându-mi o fotografie.

     Deja avem un nume pe care putem să-l purtăm în rugăciune… Doamne miluiește-o pe Adriana cu copiii săi și toți cei aflați la locul tragediei!

     După mici încercări și chiar înzăpezire ajungem la o familie cu trei copii care au fost izolați de zăpadă câteva zile și fără curent electric.

     Bucuria de pe chipul lor era de nedescris, atunci când ne-au văzut.

     Descărcăm cele de trebuință și apoi ne aventurăm la o altă familie care a fost izolată.

     Pe drum ne aducem aminte de cei de la hotel și spunem cu toții: Doamne miluiește-o pe Adriana cu copiii săi și toți cei aflați la locul tragediei!

     Ajungem la o altă familie unde găsim și aici zăpadă și trei copii bucuroși că ne văd. Îi îmbrățișăm cu dragoste, le ascultăm întâmplările petrecute în ultimele zile le lăsăm cele necesare, apoi în grabă plecăm către o altă familie.

     Cu ajutorul lui Dumnezeu, drumul destul de greu și anevoios nu ne împiedică să ajungem la o altă familie care nu avea curent și apă de vreme bună.

     Lacrimile încep a curge șiroi pe obrajii lor înghețați și inima se umple de speranță atunci când cu dragoste îi îmbrățișăm.

     Am văzut aici o adevărată lecție de viață, mai multe familii împărțeau un generator electric, fiecare așteptându-și rândul o dată la două ore și ajutandu-se reciproc la deszăpezirea gospodăriilor.

     După ce am împărțit și aici din alimentele aduse, ne grăbim să ajungem la biserică pentru a săvârși Acatistul zilei și Canonul de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir – la Pomenirea cutremurului.

     Nu după mult timp, în același sat vedem o bătrânică de șaptezeci de ani luptându-se din greu cu zăpada care îi acoperise intrarea în casă. Fără a ezita oprim și coborâm pentru a ajuta această bătrânică.

   - Nu știu cui trebuie să-i mulțumesc!... a exclamat bunica după ce am terminat.

    -   Lui Dumnezeu trebuie să-i mulțumiți, slavă Lui pentru toate! … am răspuns.

      Obosiți și cu gândul la cei din hotel ne îndreptăm spre “altarul de jertfă” unde cu toții ne vom ruga Milostivului Dumnezeu să-i miluiască pe toți cei aflați la locul tragediei!

      “Partea noastră principală este RUGĂCIUNEA…iar în măsura posibilului, ajutăm cu ce se mai poate”…

     Mântuieşte-ne Doamne, pe noi toţi de cutremurul cel greu şi de rănile cele nesuferite, pentru păcatele noastre. Miluieşte, Doamne, pe poporul care l-ai câştigat cu scump Sângele Tău, Stăpâne; şi cetatea Ta să nu o dai pierzării prin cutremurul cel înfricoşător, că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştim. Şi strigă celor ce-Ţi cântă Ţie: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră. (Canonul de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir - Pomenirea cutremurului)

Preot Alin Iarca