Sărbătoarea celui de-al treilea hram al parohiei  Pescara, Sfântul Evanghelist Marcu

Sărbătoarea celui de-al treilea hram al parohiei  Pescara, Sfântul Evanghelist Marcu

Sărbătoarea celui de-al treilea hram al parohiei  Pescara, Sfântul Evanghelist Marcu

 

       Miercuri 25 aprilie 2018,  la sărbătoarea Sfântului Evanghelist Marcu, parohia noastră și-a sărbătorit cel de-al treilea hram și totodată a sărbătorit un an de la punerea pietrei de temelie la construcția bisericii parohiale din Pescara.  

            Împreună cu părintele paroh Alin Iarca au slujit pr. Cătălin Andronache (protopop al protopopiatului Puglia-Basilicata) și pr. Constantin Bolohan.

            După  Sfânta Liturghie credincioșii parohiei noastre s-au închinat la icoana cu sfinte moaște ale sinților  Sf. Mc. Felicissimo (Roma- sub Valerian, sec. III, 6 august),Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (Episcopul Râmnicului, 11 aprilie 1868), Sf. Mc. Victoria (Tivoli, 253, sub Deciu, 23 decembrie), sfinte moaște primite în dar de către parohia noastră de la Preasfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei la punerea pietrei de temelie care a avut loc la data de 25 aprilie 2017.

            Tot în această zi ca un dar duhovnicesc pentru credincioșii parohiei noastre, părintele protopop Cătălin Andronache a adus spre închinare părticele din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, ucenic al Sf. Ierarh Calinic de la Cernica.

   Așa cum știm de la Cuviosul nostru părinte Siluan Athonitul, –“sfinţii  care au bineplăcut lui Dumnezeu ajung în împărăţia cerurilor şi acolo văd slava Domnului nostru Iisus Hristos; dar în Duhul Sfânt văd şi oamenii care se chinuie pe pământ. Domnul le-a dat un atât de mare har, încât ei îmbrăţişează cu iubire toată lumea. Ei văd şi ştiu cât de neputincioşi suntem din pricina întristărilor şi necazurilor, cât a secat lăuntrul nostru, cât de mâhnite au ajuns sufletele noastre, şi nu încetează să mijlocească pentru noi la Dumnezeu. Sfinţii se bucură de pocăinţa noastră şi se întristează când oamenii îl părăsesc pe Dumnezeu şi se aseamănă vitelor lipsite de minte. Le este milă că oamenii trăiesc pe pământ fără să ştie că, dacă s-ar iubi unii pe alţii, ar fi pe pământ slobozenie de păcat; dar acolo unde nu este păcat, acolo e bucurie şi veselie de la Duhul Sfânt aşa că, ori încotro te-ai uita, totul e plăcut şi sufletul se minunează de ce este aşa de bine şi slăveşte pe Dumnezeu. Chemaţi cu credinţă pe Maica lui Dumnezeu şi pe sfinţi şi rugaţi-vă lor! Ei ascultă rugăciunile noastre şi cunosc chiar şi gândurile noastre. (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 146”

            Ne-am bucurat cu toții de bogatele daruri duhovnicești primite în această zi înțelegând importanța cinstirii și a rugăciunii noastre ridicate către “prietenii” lui Dumnezeu.