Pentru tine creștinule

Pentru tine creștinule

PENTRU TINE CREȘTINULE 

 

              De câteva zile tot circulă pe rețelele de socializare un mesaj (copiat de la unul la altul), adresat celor care în această perioadă trec mai greu datorită lipsurilor materiale.

           În acest mesaj  se recomandă ca cei care nu au ce mânca să nu meargă la somn fără să mănânce ci să nu se rușineze și să contacteze persoanele respective în privat.     

MINUNAT aș spune este mesajul pe care orice creștin trebuie să-l pună în practică, să ne facem tuturor toate așa cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni în capitolul 9 versetul 22.

         Numai că în realitate lucrurile stau altfel... azi după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am observat că cineva m-a  sunat.

          Imediat am sunat la numărul acela la care mi-a răspuns Cristi, un om al străzii care mi-a mărturisit că trece prin clipe grele și că ar dori ceva de mâncare și dacă se poate ceva bănuți deoarece gazda lui îi cere 5 euro pe zi pentru a dormi și a rămas fără bani, dar și fără mâncare.

        Am spus că îl aștept la biserică și că între timp îi pregătesc un pachețel cu cele necesare... el între timp aștepta autobuzul.

       După o oră de așteptare am decis să merg să îi duc pachetul și l-am rugat să-mi spună unde se află, dar datorită faptului că nu cunoaște bine orașul, adresa dată a fost greșită și a trebuit să îl caut tot orașul pentru a-i duce cele necesare.

       Într-un final l-am găsit pe fratele Cristi, care era împreună cu  fratele Ion și el tot un om al străzi.

         Erau amândoi înfometați,  îngrijorați și cu dorința arzătoare de a ajunge în România...

    Fratele Cristi cu ochii înlăcrimați îmi zice:

  - Taică părinte nu ne lăsa! Te rog să ne iei un bilet către România!

     Cu regret, dar și cu neputință încerc să le explic, încurajându-i,   că momentan totul este închis, dar că atunci când totul se va „deschide” o să-i ajut.

       Plecând oarecum cu inima tristă, dar împăcat totuși că pentru câteva zile frații noștri Cristi și Ion sunt mai liniștiți.

        Ajungând acasă am aflat că  alte patru familii din localități diferite au nevoie concretă de ajutor, de aceea și în săptămâna ce urmează vom activa proiectul social al parohiei noastre Caravana - pâinea noastră cea de toate zilele, transportând cele necesare celor aflați în nevoi(A se vedea aici)

         Mulți, dar și ei  (Cristi și Ion), cu siguranță nu sunt pe rețelele de socializare pentru a vedea acel mesaj de care vorbeam la început, de aceea trebuie să ne însușim  cuvintele  Sfântului Apostol Ioan Teologul care ne spune: Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci și cu fapta și cu adevărul (1 In. 3, 18)! Cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său (1 In. 4, 21)

  Așadar vă îndemnăm, prin urmare, pe acei dintre dumneavoastră care binevoiți și aveți posibilitatea, să contribuiți în continuare, într-un mod concret, la sprijinirea acestor inițiative de ajutorare a aproapelui nostru! 

       De aceea vă punem la dispoziție coordonatele bancare ale Parohiei, unde fiecare puteți lăsa jertfa dumneavoastră:             

IT12I0306909606100000017870

Parrocchia ortodossa Pescara

Banca Intesa

 Domnul să răsplătească jertfa și dragostea fiecăruia!